Despre mine

Nicolae
Ștefănuță

Sunt diplomat european. În prezent reprezint Parlamentul European la Washington, fiind primul român care asigură legătura dintre forul european și Congresul american. Lucrez la Parlamentul European din 2007, ca expert în comisiile de agricultură și de buget și apoi ca diplomat al Uniunii Europene. Am studiat economie, politici publice și diplomație la Universitatea Georgetown din Washington, la Academia Diplomatică din Viena și la Universitatea de Vest din Timișoara. Vorbesc germană, engleză, franceză, italiană și maghiară.

Ca activist civic, am inițiat și condus inițiativa i74 – Parlament pentru cetățeni, instrument prin care am reînviat inițiativele legislative ale cetățenilor. Sunt un suporter al protejării Roșiei Montane, ceea ce m-a și motivat să mă înscriu la masteratul de politici publice de la McCourt School of Public Policy, Universitatea Georgetown.

Programul meu de candidatură are 3 priorități: 1) Afirmarea drepturilor europene ale cetățenilor români; 2) Protejarea banilor de care pot beneficia românii în condițiile unor replieri ale statelor net plătitoare și 3) Securitatea, ca pre-condiție a prosperității, în care include și conceptul de securitate climatică.

Misiunea candidaturii mele este afirmarea drepturilor europene ale cetățenilor români. Consider că situația alimentelor de proastă calitate pentru Est sau cea a transportatorilor români, dezavantajați pe unele piețe europene, sunt exemple tipice a ceea ce nu mai trebuie să se întâmple în Europa. Consider ca fiind esențial dreptul cetățenilor de a beneficia de fondurile pentru coeziune și pentru infrastructură, iar folosirea proastă sau ilicită a acestora este egală cu trădarea națională.

Ca specialist în domeniul relațiilor UE-SUA, apreciez că NATO și UE sunt inseparabile pentru a garanta securitatea și apărarea României, într-o lume tot mai fluidă, cu provocări noi – de tipul războiului informațional sau hibrid – la tot pasul.

Protejarea mediului este, de asemenea, una dintre priorități, pe care o văd în cadrul noțiunii de securitate. Unul dintre proiectele mele este întărirea mecanismului european de prevenție civilă, cel prin care în acest an au fost stinse incendiile de pădure din Grecia și Suedia, grație efortului comun european. Nu în ultimul rând, nu văd alegerea aceasta ca fiind despre candidați, ci fiind despre o bună parte din membri – despre un nou val. Un val al oamenilor capabili din USR, gata să meargă la Bruxelles sau să lucreze din România pe politici europene. Un val al viitorului, care va da partidului viitori politicieni, viitori experți, viitori lideri gata să asume diverse responsabilități, având cunoaștere și spirit european.

Copyright © 2018 Nicolae Ștefănuță. All Rights Reserved. Web design by Play Solutions