II. Anul Pandemiei

#1

Sănătate

Pandemia ne-a lovit din plin și am fost nevoiți să arătăm buzunarele goale. Ne-am trezit în plină criză sanitară, în lipsă de ventilatoare, de măști și echipamente medicale, cu restricții, granițe închise și multă confuzie.

Rezerve medicale

Am pledat ca raportor din partea grupului Renew Europe pentru crearea de rezerve europene de echipamente de intervenție, de medicamente și echipament medical de protecție, asigurarea unui răspuns european colectiv, direct și rapid în caz de dezastre și asigurarea coordonării cu programul pentru sănătate europeană EU4Health.

În timpul crizei COVID-19, Mecanismul European de Protecție Civilă a facilitat repatrierea a peste 90.000 de cetățeni europeni din întreaga lume. Prin rescEU, au fost cumpărate și distribuite milioane de măști de protecție, precum și ventilatoare, echipament de protecție, medicamente, pentru a ajuta sistemele medicale naționale.

Ideea mea a fost crearea unei noi rezerve strategice rescEU. Ea a devenit realitate în mai 2020 și este în prezent de nouă țări UE, printre care și România! Rezerva permite Uniunii Europene să reacționeze mai rapid în crize.

Protocoale comune

Alături de europarlamentarul francez Véronique Trillet-Lenoir, am propus o rezoluție a Parlamentului European cu privire la necesitatea ca statele membre să aibă definiții și protocoale comune în domeniul sănătății, în criza COVID-19, care a fost adoptată cu o largă majoritate.

Echipamente medicale

Printr-un demers comun cu alți colegi europarlamentari, am asigurat implementarea unui mecanism european, coordonat de Comisia Europeană, pentru a permite împrumutul și leasingul de echipamente medicale între statele membre. Acesta există azi și se numește EWRS - Early Warning Rescue System - un sistem prin care statele se pot alerta unele pe altele atunci când au nevoie de ajutor și echipamente.

Circulația în Europa

Am cerut, prin amendamente la regulamentul care înființează certificatul UE COVID-19, ca acesta să poată fi folosit și pentru a facilita desfășurarea activităților economice ale muncitorilor transfrontalieri și angajarea muncitorilor sezonieri. De asemenea, am cerut ca certificatul de recuperare să conțină date serologice cu privire la numărul de anticorpi dezvoltați în urma contactării bolii COVID-19.

În plină criză sanitară, muncitorii români din industria prelucrătoare de carne și din agricultură din Germania se aflau în nefasta situație de a nu a avea condiții de muncă suficient de sigure pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.

Am inițiat demersuri pe lângă Comisia Europeană, autoritățile germane, diplomația română din Germania și chiar și pe lângă patronii de abatoare din Germania pentru a solicita implementarea măsurilor obligatorii de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea unor condiții de muncă în siguranță.

Nu o dată am pus mâna pe telefon și am sunat personal un patron de exploatație agricolă care nu plătea oamenii corect (la lădiță, în loc de oră), sau îi ținea în condiții insalubre (bolnavi de COVID în aceeași cameră cu oameni sănătoși).

Presa germană a preluat pe larg pozițiile mele, prin interviuri, articole și emisiuni la televiziuni precum ARD, ZDF.

Teste Covid-19

Am lucrat la amendamente bugetare privind posibilitatea folosirii Fondului pentru Sprijin de Urgență pentru a finanța parțial costurile testelor COVID-19. Acestea au devenit parte a pachetului legislativ agreat în 20 mai 2021, prin care până la 200 de milioane de euro sunt disponibili pentru teste gratuite.

Rezistența antimicrobiană

Am cerut Comisiei Europene să țină cont în elaborarea noii Strategii Farmaceutice Europene de necesitatea stimulării investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea unor noi generaţii de antibiotice. E nevoie de mecanisme de finanţare inovatoare ca să putem câștiga lupta împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice.

Medicamente inovatoare

Am propus utilizarea mecanismului european de achiziții comune pentru a achiziționa medicamente oncologice orfane, asigurând astfel accesul egal la terapii inovatoare pentru toți cetățenii europeni.

Acesta este un proiect de căpătâi pentru mine, pentru că nu vreau să mai aud nicicând că un medicament ce poate salva un bolnav de cancer nu se găsește la noi, dar la AKH în Viena da.
#2

Mediu

Am contribuit să salvăm de la defrișare multe dintre pădurile planetei și am contribuit la aerul și mediul ei.

Stoparea defrișărilor

Defrișările se întâmplă în lume la un ritm alarmant. Consumul european de lemn are un impact negativ asupra pădurilor din întreaga lume. Avem datoria de a opri acest lucru, oferind consumatorilor informațiile de care au nevoie, dar și taxând produsele non-europene ce rezultă în urma defrișărilor. Dispariția Pădurii Amazoniene ne atinge și pe noi, pentru că este afectat plămânul întregii planete.

Ape mai curate

Am cerut ca statele UE:

- Să sporească implementarea și aplicarea legilor existente;
- Să amelioreze calitatea apei în râurile și lacurile Europei până în 2027;
- Să fie trași la răspundere financiar cei care fac rău mediului, prin măsuri de prevenire sau de reparare a prejudiciului adus.
- Să nu inițieze proiecte de construcții care cauzează modificări semnificative la nivelul calității apei sau a structurii corpurilor de apă sau care afectează ecosistemul în zonele protejate Natura 2000.
- Să elimine conflictele de interese - cine gestionează apele nu poate lua bani de la cineva care, prin activitatea sa, le deteriorează și nici nu pot fi aceiași care fac evaluarea stării unui corp de apă precum un râu sau un lac.

Companiile care gestionează apele ar trebui să fie incoruptibile.

Protejarea pădurilor

Am cerut modificarea Strategiei pentru Păduri a UE deja existente, pentru definirea și protejarea pădurilor primare, prin:

- Recunoașterea competenței Uniunii în privința protejării mediului și, implicit, a pădurilor în cadrul Strategiei pentru Păduri;
- Monitorizarea atentă a aplicării legislației UE existente și urmărirea cazurilor de exploatare ilegală a pădurilor de către Comisie;
- Recunoașterea importanței activiștilor pentru mediu și a eforturilor comune de protejare și refacere a pădurilor din UE;
- Introducerea de obiective obligatorii pentru protejarea și refacerea ecosistemelor forestiere, în special a pădurilor europene native sau seculare.

Am trimis interpelări și scrisori către Comisia Europeană pentru a solicita măsuri pentru protecția pădurilor seculare europene.

Reciclare si Biodiversitate

Am cerut statelor membre, printr-un amendament, să consolideze prevenirea și pregătirea pentru reutilizare, să sporească reciclarea și, în cele din urmă, să se îndepărteze de depozitele de deșeuri și incinerarea acestora conform ierarhiei.

Am cerut, prin amendamentele propuse:

- Recunoașterea legăturii directe între pierderea biodiversității, defrișări, distrugerea habitatelor și apariția de boli zoonotice sau pandemii;
- Conservarea ariilor protejate;
- O cartografiere cuprinzătoare a zonelor bogate în carbon și natură;

Materii prime critice

- Am inițiat o serie de amendamente benefice pentru o tranziție verde și curată prin care am cerut ca statelor membre să li se asigure aprovizionarea durabilă și etică cu materii prime critice, precum și maximizarea acțiunilor de “minerit urban” ce vizează colectarea și valorificarea acestora din deșeurile noastre electronice (e-waste);

- Explorarea, extracția, prelucrarea, reciclarea și substituția materiilor prime critice trebuie realizate într-un mod responsabil, ele fiind cheia autonomiei Europei și a tehnologiilor viitoare.

Reducerea pesticidelor

- Reducerea utilizării și riscului pesticidelor, în special în privința neonicotinoidelor, care pun în pericol viața albinelor;
- Protejarea și restaurarea ecosistemelor solului;
- Solicitarea de sprijin financiar suplimentar pentru agricultura sustenabilă, practicile ecologice și bunăstarea animalelor.
#3

Buget

Politicile de sănătate, de mediu, cele educaționale sau de luptă pentru statul de drept nu pot deveni realitate fără bani suficienți.

EU4HEALTH

Triplarea bugetului programului de sanatate, EU4HEALTH, de la 1,7 miliarde de euro la 5,1 miliarde de euro. În calitate de raportor din partea Comisiei pentru Bugete, m-am luptat pentru creșterea bugetului pentru EU4Health - primul program pe sănătate european de asemenea anvergură.

12,5% din bani, adică 630 de milioane de euro sunt alocați pentru rezerve medicale de echipamente. Banii aceștia vor fi folosiți pentru lupta împotriva cancerului, prevenția bolilor cronice, acces la tratament și medicamente.

Parchetul European

Un buget mai mare, pe masura nevoilor mandatului pentru parchetul european condus de Laura Codruta Kovesi dotat cu 7.2 milioane de euro.

Încă din luna septembrie am lucrat alături de procurorul șef european, Laura Codruța Kövesi și am analizat nevoile Parchetului European, instituție menită să se ocupe de dosarele de fraudă cu bani europeni.

După 4 luni de amendamente, voturi, negocieri pe bugetul Uniunii cu celelalte grupuri politice și apoi instituții europene, am obținut mai mulți bani pentru Parchetul European.

Printr-o activitate cât mai bună, Parchetul General european oferă return on investment - adică aduce bani înapoi bugetului european, atunci când ei au fost folosiți necorespunzător.

Erasmus+

Sunt raportor din partea grupului Renew Europe pentru bugetul UE pentru anul 2022. Din acest rol, am inițiat și depus amendamente care întăresc resursele europene pentru sănătate, stat de drept și tineret.

Lupt pentru programul Erasmus, dar și Erasmus pentru seniori, mai exact crearea unei linii speciale pentru mobilitatea europeană la vârsta a treia.

Cu un buget de 26,2 miliarde EUR (comparativ cu 14,7 miliarde EUR pentru 2014-2020), completat cu aproximativ 2,2 miliarde EUR din instrumentele externe ale UE, noul program Erasmus va finanța mobilitatea învățării și proiecte de cooperare transfrontalieră pentru 10 milioane de europeni de toate vârstele și din toate mediile sociale.

Schengen

Ca Raportor al grupului Renew Europe pentru bugetul Uniunii 2022, am susținut respectarea statului de drept și a noului regulament privind condiționarea banilor europeni de statul de drept. Am subliniat în raportul Parlamentului European prioritatea ca România să intre cât mai repede în Schengen.

Am sesizat de asemenea Comisia Europeană privind impactul bugetar și economic al neparticipării României în Spațiul Schengen, situație care nu afectează doar România ci și întreg spațiul comunitar.

Tranziție echitabilă

Ca raportor din partea grupului Renew pe dosarul Facilitatea de Împrumuturi pentru Sectorul Public, am reușit să atrag mai multe oportunități pentru regiunile României.

Am reușit, prin amendamente și negocieri, să asigurăm 35 de milioane de euro pentru asistența tehnică încă din faza de redactare a proiectelor, înainte de aplicare, acest aspect fiind o noutate.

Am reușit de asemenea să asigurăm ca 25% din împrumut prin Banca Europeană de Investiții să fie sub formă de granturi de la UE, adică bani nerambursabili pentru regiunile mai slab dezvoltate din Uniune, printre care și România.

WIFI4EU

Am adresat o scrisoare Comisiei Europene, prin care am propus creșterea bugetului programului Wifi4EU și achiziționarea de laptopuri pentru elevi.

Comisia Europeană m-a asigurat că accesul la internet în școli va fi realizat prin mai multe programe, precum “Connectivity for a European Gigabit Society”, care își propune ca până în 2025 să fie asigurat accesul la internet de mare viteză în școli, gări, autogări, stații de metrou și instituții publice.

EU4HEALTH

Triplarea bugetului programului de sanatate, EU4HEALTH, de la 1,7 miliarde de euro la 5,1 miliarde de euro. În calitate de raportor din partea Comisiei pentru Bugete, m-am luptat pentru creșterea bugetului pentru EU4Health - primul program pe sănătate european de asemenea anvergură.

12,5% din bani, adică 630 de milioane de euro sunt alocați pentru rezerve medicale de echipamente. Banii aceștia vor fi folosiți pentru lupta împotriva cancerului, prevenția bolilor cronice, acces la tratament și medicamente.
#4

Relații Internaționale

Am adus România mai aproape de Europa și de SUA.

UE și SUA

Împreună cu colegii din Renew Europe, am elaborat un document de poziție asupra relației transatlantice. Am reafirmat importanța continuării parteneriatului transatlantic din prisma valorilor și a principiilor democratice pe care UE și SUA le împărtășesc și pe care sunt întemeiate.

Vize SUA

Ca vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite, continui să susțin demersul cu privire la renunțarea vizelor de SUA pentru România. Deoarece SUA nu a ridicat încă obligativitatea vizelor de scurtă ședere pentru cetățenii a patru state UE, România, Bulgaria, Croația și Cipru, continui să lucrez la obiectivul meu și sunt optimist că noua administrație SUA va face pași în vederea includerii României în Visa Waiver Program. Cetățenii români trebuie să beneficieze pe deplin de aceleași drepturi ca și ceilalți europeni; De altfel, Parlamentul European dă în judecată Comisia la Curtea de Justiție a UE (CJUE) pentru eșecul de a acționa în ceea ce privește reciprocitatea vizelor UE-SUA.

Marea Britanie

Din poziția de raportor principal privind negocierile unui nou parteneriat cu Marea Britanie, am pledat pentru un acces echitabil al Marii Britanii la programele Uniunii. Marea Britanie trebuie să plătească o contribuție importantă la bugetul Uniunii dacă își dorește să rămână în unele programe europene.

Apărare

Am inițiat amendamente bugetare prin care am cerut creșterea bugetului pentru Fondul European pentru apărare (EDF) și pentru mobilitatea militară. În final, 7 miliarde EUR pentru EDF și 1.5 miliarde EUR pentru mobilitatea militară au fost acordați pentru următorii 7 ani. În eventualitatea unui conflict militar, România și întreaga Uniune trebuie să acționeze mai rapid și mai eficient.

Republica Moldova

Am susținut sprijinirea Republicii Moldova pentru a lupta cu pandemia. Prin Mecanismul de Protecție Civilă (UCPM), România a trimis fraților peste Prut echipe de medici și personal medical precum și convoaie cu ajutor umanitar: măști, materiale sanitare, materiale de protecție și medicamente din rezerva României;

În Martie 2021, Republica Moldova a devenit prima țară din Europa care a primit vaccinuri prin mecanismul COVAX. Aceste doze au reprezentat, mai presus de orice, o expresie de solidaritate și de șansă la viață.

Alexei Navalnîi

Am trimis o scrisoare către Ambasadorul Rusiei la București și o alta către Înaltul Reprezentant al UE, cu privire la starea de sănătate a lui Alexei Navalnîi. Împreună cu colegii mei din delegația USR-PLUS, am cerut protejarea vieții lui și am solicitat ca acesta să beneficieze urgent de asistență medicală, precum și de transfer la o unitate medicală din străinătate, dacă se constată că este nevoie.

Belarus

Am co-semnat o serie de scrisori și am contribuit, alături de colegul meu Petras Auštrevičius, la raportul privind relațiile UE-Belarus prin care am cerut reluarea alegerilor, sub supraveghere internațională, precum și sancțiuni ample împotriva dictatorului Lukașenko și a tuturor celor vinovați de fraudă electorală; Am condamnat intimidarea și persecuția asupra apărătorilor drepturilor omului, a figurilor opoziției, a protestatarilor pașnici, activiștilor societății civile, observatorilor electorali, asupra liderilor religioși și a jurnaliștilor independenți.
#5

Drepturi Fundamentale

Încă din campanie, am spus că pentru mine drepturile europene ale cetățenilor români vor fi o prioritate.

Transportatori români

Am solicitat autorităților britanice, pe lângă decongestionarea imediată a fluxului comercial, respectarea tuturor măsurilor de securitate și sănătate în muncă și intervenția acestora pentru a preveni epuizarea severă a șoferilor aflați în tranzit.

Drepturile europene ale cetățenilor români sunt misiunea mea în Parlamentul European, așa că voi lupta pentru transportatori la fel ca pentru fiecare român în parte.

Români în Mexic

Am înaintat o scrisoare către înalții oficiali ai Uniunii Europene: șefului diplomației europene, Joseph Borrell, și șefului delegației UE în Mexic, și am avut o conversație telefonică cu cabinetul președintelui Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen cu privire la cei 100 de români blocați pe Aeroporturile Internaționale din Mexic;

Mă bucur că lucrurile s-au rezolvat prin intervenția Uniunii Europene într-un timp scurt. Atunci când un român este nedreptățit, este și problema mea, și a Uniunii Europene.

Love is not tourism!

Am făcut constant informări pe lângă autoritățile române competente pentru cazul comunității Love Is Not Tourism / Dragostea Nu Este Turism și am propus înființarea unei excepții referitoare la partenerii necăsătoriți ai cetățenilor români cu care au relații de lungă durată.

Pe unii dintre noi, criza COVID-19 i-a găsit de o parte și de alta a unor frontiere, neputând să-i mai vadă pe cei dragi de peste un an de zile. Astfel am susținut cu tărie atât în scrisori, cât și în întâlnirile telefonice cu organele de decizie, faptul că nu este vorba despre turism sau a pleca în vacanță, ci despre a te reuni cu persoana pe care o iubești.

LGBTQ+

Fac parte din LGBTI Intergroup în cadrul Parlamentului European, fiindcă pentru mine drepturile fundamentale ale omului nu ar trebui să fie discutabile, iar ura și marginalizarea nu aduc nimic bun în societate. Ca răspuns la unele municipalități din Polonia și Ungaria care s-au declarat „zone libere LGBTI” într-o încercare de stigmatizare a comunității, am votat în plenul Parlamentului European o rezoluție propusă de grupul Renew Europe, prin care întreaga Uniune a devenit ”LGBTIQ Freedom Zone” - zonă liberă pentru comunitatea LGBTIQ.

Schimbarea începe cu ajutorul tău!

Devino Voluntar

Ce beneficii vei avea?

1. Vei afla ce înseamnă o campanie electorală, și vei obține o diplomă de voluntariat semnată de mine, pe care să o adaugi la CV.

2. Ne vom cunoaște personal, voi fi în contact permanent cu voi. Vreau să aflu problemele voastre, ce vă macină și ce vreți să schimbați.

3. Vei avea șansa să faci parte dintr-o comunitate de tineri like minded, întreprinzători: faci networking, creezi legături, prinzi oportunități noi!

4. Înveți despre: comunicare politică, PR, legislație, strângerea de semnături - de la echipa mea de experți, și din cadrul workshopurilor pe care le organizez pentru tine.

Ce trebuie să fac?

Scopul nostru este să transmitem mai departe mesajul campaniei, pe tine m-aș baza să faci parte din una dintre echipele noastre (e.g. de pe teren, digital, calling etc.).

Trebuie să am o anumită pregătire?

Nu! Un call rapid alături de coordonatorii noștri locali și ești gata!
created by Gondolin